Cum m-am indragostit de Alice - Cap. 11

Continuam să îmi repet în minte cuvintele pe care i le-am spus. Unde am greșit?! Cred că întregul mesaj a fost greșit. Nu se aștepta la asta din partea mea, dar chiar nu mă puteam pune pe picioare, nu mă puteam concentra pe altceva decât serial și Alice. Și cum al doilea punct era aproape imposibil de atins, primul îmi ocupa cam tot timpul din săptămână. Aveam multe de învățat despre viața la Hollywood. 

 

-Ella, Sara a sunat. Vrea să vă întâlniți astăzi, în pauza de masă. Sun-o când ai timp și stabiliți. Apropo, nu ar strica să le faci o scurtă vizită foștilor colegi. Platourile lor de filmare nu sunt prea departe de ale voastre.

-Voi încerca, tată…

            Atitudinea abătută îmi trăda sentimentele pe care voiam să le afișez. 

            Ploaia măruntă mă deprima și mai tare, iar condusul în astfel de condiții era cel mai dificil pentru mine, un începător. Oboseala își spunea cuvântul, uitam replici, mergeam ca un robot și răspundeam automat întrebărilor colegilor. Era totul desprins dintr-un film, dar se transforma într-unul prost în care eu eram personajul principal. 

            Avem mereu sentimentul de deja-vu care nu mă ajuta în carieră și era un impediment în filmări. Eram confuză și pusă pe gânduri. Nu mai eram eu. 

            Ashley încerca să mă readucă pe linia de plutire, îmi povestea despre noaptea premierei, despre rochia pe care plănuia să o poarte, despre prietenul ei faimos și bogat cu un Ferrari în garajul vilei de pe cea mai scumpă arteră din Los Angeles. Mă întrebam cui îi păsa cu adevărat de el și nu de banii lui.

            Una dintre scenele filmate astăzi se petrecea în liceul în care cei zece protagoniști studiau și în care urmau să formeze așa-zisa trupă de succes ”Lead Group”. Îmi plăcea atmosfera de liceu american. Chiar și pentru filmări, reușeam să intru în spirit și să mă simt din nou adolescentă. Coridoarele lungi, străjuite de dulapuri metalice pe fiecare parte, puști care mai de care mai gălăgioși, gata să își arate ultimele achiziții în materie de haine sau tehnologie. Văzusem asta la televizor, dar nu mă gândeam că aveam să experimentez, într-un fel, viața de licean american. 

Personajul meu, Alex era unul mult mai complex decât Aria, cel din “Medical”. Era o fată de 17 ani, plină de energie și de dorința de a câștiga. Deși părea o fire liniștită, era acel tip de persoană care ar face orice pentru a fi mereu în centrul atenției. Ceea ce îmi plăcea cel mai mult la Alex era faptul că obișnuia să iasă în oraș cu fete. Nu îi păsa de ce spun cei din jur și avea curajul să spună lucrurilor pe nume. 

              

             Nu o mai văzusem pe Sara de aproape un an și chiar îi simțeam lipsa. În doar câteva zile devenise cea mai bună prietenă și colegă, mă ajutase enorm în prima ”experiență” la Hollywood. După ce semnasem contractal pe tot sezonul și nu mai aveam cazarea asigurată de către casa de producție, Sara m-a invitat să locuiesc cu ea și soțul ei, Matt, într-un apartament cochet din centrul orașului. Am stat împreună aproape 6 luni, ne cunoșteam toate gusturile în materie de mâncare, haine sau machiaj, știam programul celeilalte pe de rost, iar Matt făcea tot posibilul să mă simt cât mai bine-primită în casa lor. Și nu se putea altfel. Sara era singura care mă integrase în grup încă din prima zi, când toți treceau pe lângă mine și închideau ochii. 

             -Doamne, Ella! Ce te-ai schimbat! Bine ai revenit!

            Ce e drept, îmi mai crescuse părul, mă vopsisem într-o nuanță de șaten deschis spre blond și mă îmbrăcam mult mai bine. Se vedea în mod clar diferența dintre România și America. 

            I-am sărit în brațe și nu m-am putut abține să nu vărs măcar o lacrimă. Reacția ei a fost una similară, dar se putea stăpâni mult mai bine decât mine. Pauza de masă devenise doar un pretext pentru a ne vedea, Am abordat toate subiectele posibile, iar discuția a durat mai bine de două ore. Puteam sta așa chiar și o zi întreagă și tot ne găseam subiecte. 

            -Te-ai gândit la seara premierei? Ce vei purta?

            -Nu știu încă. Ashley mă înnebunește cu o rochiță crem, dar nu mi se potrivește. Vreau ceva cât mai lejer, eventual un costum. 

            -Am eu câteva idei. Să îmi aduci aminte să îți trimit câteva fotografii. Cu cine mergi? Îi recunoșteam privirea aceea de ”știu că există cineva în viața ta”. 

            -Nu știu. Cred că singură. Nu am cu cine. 

            -Este covorul roșu la Hollywood! Este prima ta premieră! Nu poți merge singură! Nu ai întâlnit pe nimeni de când ai venit? 

            -Păi, de fapt, este cineva, dar ne-am cam certat și nu cred că va accepta invitația.

            -Nu vei ști până nu încerci. 

            Avea dreptate. Ce aveam de pierdut?  Doar nu mergem cu tata de braț în cea mai importantă seară din viață mea. Sau cu Catherine. 

 

            Pe șoseaua întunecată se mai vedeau doar farurile mașinii mele care despicau noaptea în două. Încă 37 de minute și ajungeam acasă. Cel puțin, atât arăta GPS-ul. În minte îmi făceam discursul. Cum să o invit? Pe bancheta din spate zăcea un buchet cu flori. O combinație de trandafiri albi, roșii și niște plante decorative. Nu avea cum să mă refuze. Și dacă o făcea?! ”Hai, Ella! Gândește! O să găsești calea potrivită!”. 

            Am parcat pe aleea din fața casei mele. Totul era cufundat în beznă datorită orei târzii. Am scos cheile din contact și am coborât din Ford-ul negru. Am tras adânc aer în piept, am luat buchetul de pe bancheta din spate și m-am îndreptat spre curtea casei ei. Acolo avea o scară provizorie care se intersecta cu balconul camerei. Nu mă gândeam vreodată că voi face așa ceva fără să mă rănesc sau să fac ceva stupid și să stric totul, dar timpul nu era pierdut. Lumina era stinsă și am încercat ușa camerei care era deshisă. Am intrat și m-am așezat în pat, lângă ea. Îi simțeam respirația caldă și mă înmuia cu totul. Era atât de frumoasă când dormea. Am lăsat buchetul pe covor, m-am descălțat și m-am întins lângă ea. Avea să îmi simtă prezența la un moment dat, dar ce îmi putea face. Era inofensivă și chiar dacă nu recunoșteam, îmi plăcea atât de mult să fiu în preajma ei. O doream și nu mă puteam opune, dar ceva mă oprea. Gândul că acolo, undeva, Alice încă mă așteaptă și într-o zi mă voi întoarce la ea. 

            -Ella? Ce faci aici? A murmurat Emily cu ochii închiși de somn. 

            -Sunt aici să repar ce am stricat. Atunci s-a întors cu spatele, iar eu am cuprins-o în brațe cu mâna dreaptă, atât de tare încât nu voiam să îi mai dau drumul. Niciodată. 

 

             -`Neata! Vocea blândă o puteam recunoaște oriunde. Am deschis ochii, incomodată de razaele soarelui ce strălucea deja pe cer. În secunda următoare m-am trezit cu o tavă plină de bunătăți, direct în brațe. Mai rar așa ceva. De fapt, era pentru prima dată când cineva îmi aducea micul-dejun la pat.  Mulțumesc că ai venit noaptea trecută! 

            -Era ora 3. 

            -Era întuneric, deci era noapte. 

            Am chicotit amândouă. 

            -Chiar îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat atunci, la mine acasă. Nu trebuia să reacționez așa și să îți spun toate lucrurile acelea. Îmi pare rău. 

            -Știu. Și mie. Poate nu erai pregătită și am exagerat.

            -Ce zici dacă o luăm mai ușor? O primă întâlnire. Vineri-seară e premiera serialului la un cinematograf din Los Angeles. Vrei să mergi cu mine? 

            -O întâlnire? Întrebă confuză.

            -Prima întâlnire. Zâmbetul meu spunea totul.

            -Aș fi onorată. Emily a zâmbit larg, iar fața i s-a luminat.