Cum m-am indragostit de Alice - Cap. 12

Forfota zilei de 17 aprilie. O zi înainte de premieră. Studiourile fremătau și nimeni nu mai avea stare. Parcă nici filmările nu mai aveau farmec. Toți eram nerăbdători să aflăm reacțiile presei, ale criticilor și ale cunoscuților. Și chiar și reacțiile noastre vor fi urmărite. Nimeni nu apucase să vizioneze primul episod înainte de marea gală de sâmbătă seară. 

             -Ashley! Hei! nimic nu putea lupta împotriva căștilor din urechile ei. Mi-am găsit ținuta pentru mâine! O prietenă veche m-a ajutat să încropesc ceva potrivit pentru mine. Am un costum crem de mătase, cu pantaloni ușor evazați și sacou cu două dungi negre pe marginile din față. Părul mă gândeam să îl las desfăcut și eventual să îmi fac bucle. Ce spui?

             -Pare ceva frumos. 

             -E totul în regulă?

             -Aș vrea să nu vorbesc acum despre asta. Mă grăbesc la machiaj. 

             -Te cunosc. Spune-mi.

             -M-am despărțit de Chris. Astăzi. Cu o zi înaintea premierei. A spus că viața mea va deveni din ce în ce mai aglomerată și mai complicată de azi înainte, iar el nu se poate descurca cu asta. 

             Privirea sinceră și lacrimile din ochi îi dădeau dreptate. Nu știam ce să îi spun sau ce să fac încât să nu înceapă să plângă. 

             -Pierderea lui. Viața ta va fi una și mai frumoasă de astăzi înainte, iar dacă el te voia doar pentru a avea cu cine să își omoare timpul, e un fraier. Ești mai bună de atât, Ashley!

             Lacrimile i-au țâșnit pe obraji și am luat-o automat în brațe. Încercam să o calmez, dar nici eu nu m-aș fi putut liniști într-o astfel de situație.

            Stăteam întinsă pe pat, în camera mea, muzica se auzea ambiental din boxe, eu eram cu telefonul în mână, iar pe ecran apărea numărul ei. Îmi făceam mustrări de conștiință, îmi făceam scenarii, dar într-un final am apăsat butonul verde. Tonul de apel se auzi aproape instantaneu și sună de trei ori. După al treilea ton, o voce răspunse. 

            -Da? Alo! E cineva acolo?

            -Hei! Eu sunt.

            Am rămas mută câteva secunde. 

            -Ce mai faci?

            -Ella…¦ ce surpriză. Chiar mă întrebam când o să mai dau de tine. 

            Aveam ochii în lacrimi. Nu mai eram în stare să spun ceva și totuși am făcut-o.

            -Îmi lipsești, Alice. 

            -La mulți ani!

            Tot ce am auzit după aceasta a fost tonul continuu al telefonului. Fără o replică. Fără să spună altceva. Mi-a închis și m-a lăsat cu ochii în lacrimi și dorul nebunesc din suflet. 

            Coincidența stupidă ca premiera să fie în aceeaasi zi cu ziua mea de naștere mă neliniștea. În anii trecuți obișnuiam să petrec cu prietenii, să mergem la pizza sau să bem până dimineață. În seara această urma să îmi pun costumul și să pășesc pentru prima dată pe un covor roșu de la Hollywood. În seara aceasta viața mea începea cu adevărat. 

            După aproape două ore am fost în stare să mă liniștesc și să cobor scările pentru micul-dejun. Toți membri familiei se aflau deja în bucătărie prefăcându-se că iau masa și nu au idee ce zi este. 

            -Și uite vedeta familiei! Ai dormit cam mult, îți permiți, văd!

             Am zâmbit amuzată puțin de gluma tatei și văzându-i mândria de pe chip și din glas. 

             Am deschis frigiderul care sărăcise între timp și i-am aruncat automat o privire răutăcioasă lui Catherine. Eram obișnuite una cu alta și deja aveam propriile glume cu subînțeles. Faptul că mai locuisem împreună înainte de această schimbare radicală, îmi dădea un avantaj chiar și în fața tatei. 

-De ce vă uitați la mine? Le-am reproșat ușor ofensată de insistența cu, care mă priveau. 

-La mulți ani, Ella! l-am auzit pe tata spunând cu vocea tremurată și i-am întâlnit ochii înlăcrimați. 20 de ani și totuși rămâi fetița mea. 

- Hai, tati, nu face asta! M-a luat în brațe, m-a pupat pe obraji și m-a strâns tare la piept. Știam cât este de mândru de mine și de Oliver și nu voiam să îl dezamăgim. 

Am petrecut alături de el, Catherine și Emma, am luat un mic-dejun copios și am ciocnit un pahar de vin roșu. Preferatul meu. 

-Mașina ajunge aici la 20. O iau pe Emily la 20:15 și mergem direct la cinema. Trebuie să fim acolo pe la 21, când începe defilarea pe covorul roșu. Ashley mi-a făcut tot instructajul, ce să spun, cum să mă comport, cum să pozez. Nu rămâne decât să mă bucur de seara asta. Mai bine merg sus să fac ultimele pregătiri. Și să răspund la telefon. De azi dimineață răspund în continuu. 

-Cu cine ai mai vorbit? 

-Annet, Dani, Cristina, alți colegi pe care nu îi cunoașteți și... Alice. 

-Cine? Tata s-a înecat cu bucățica de pâine pe care tocmai o băgase în gură. 

-Mi-a urat "La mulți ani" și mi-a închis telefonul. Atât. Nu e momentul potrivit, dar am auzit câteva lucruri și dacă aflu că ai avut vreo legătură cu faptul că ea nu mai vorbește cu mine, îți jur, tată, sunt în stare de orice. 

-Ai dreptate, nu e momentul. Calmă Catherine spiritele, dar noi doi încă ne pătrundeam reciproc cu privirile. 

 

"Alo? Julie! Ce mă bucur să te aud! Mulțumesc mult pentru gândurile bune! Da, îmi lipsesiti mult! Cum e în Copenhaga? Mă bucur pentru voi! E bine aici. Mulțumesc! Mă voi gândi la voi în seara asta. Și eu te pup! Pa-pa!" 

-Ce spunea Julie? Totul e bine în turneu? 

-Da, sunt în Copenhaga de ieri, astăzi au spectacol și pleacă la noapte spre Londra. Săptămâna viitoare vin în San Francisco. Ard de nerăbdare să îi revăd! 

-Știi, mi-aș fi dorit ca acum, în momentul ăsta important din viața ta, să fi fost toți patru o familie. Eu, tu, Oliver și mama voastră. 

-Chiar dacă fizic nu suntem, asta nu înseamnă că nu putem fi o familie. 

-Ar fi fost atât de mândră de tine! Eu sunt. Și chiar dacă nu o arăt, te iubesc și am încercat să fac orice ca să ai un viitor bun, nu dificil, așa cum a fost trecutul meu. Vreau să te protejez. Situația din România, este cea care este. Nu se știe ce va fi mâine, dacă războiul se va întoarce spre noi. Aici, în mare parte, suntem feriți. Vreau un viitor strălucit pentru voi doi, Ella. Nu uita asta. 

-Mulțumesc, tată! Și eu te iubesc! Ai făcut mai mult decât puteai pentru noi doi și uite-ne unde am ajuns. Datorită ție. Am zâmbit amândoi, știind că am dreptate. 

-Da tot ce ai mai bun în seara asta! Este o șansă unică. Maya va fi cu siguranță în primul rând! Am roșit și ochii mi s-au inundat de lacrimi gândindu-mă la ultimii opt ani petrecuți fără mama, la câte eveniente importante din viețile noastre a lipsit, dar noi nu o uitam nici măcar în somn. 

 

-Ar trebui să mă îmbrac. Mai am o jumătate de oră la dispoziție. 

 

Claxonul mașinii se auzi în fața casei. Am coborât în grabă scările, i-am îmbrățișat pe toți și am fugit spre casa lui Emily. Mama sa mi-a deschis ușa și mă simțeam ca în seara absolvirii, luându-mi prietena de acasă la ora fixă. Am luat-o de mână, am condus-o la mașina neagră metalizată, i-am deschis portiera și am invitat-o înăuntru. Am urcat și eu pe cealaltă parte și am pornit spre Los Angeles.